Hyundai Motorsport a castigat prima editie a Raliului Europei Centrale

  • Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe au castigat prima editie a Raliului Europei Centrale; aceasta este cea de-a doua victorie din acest sezon, respectiv al 15-lea podium pentru echipa;
  • Teemu Suninen si Mikko Markkula au incheiat aceasta etapa in puncte, pe locul al saselea in clasamentul general.

Hyundai Motorsport a obtinut o victorie spectaculoasa, pe teren propriu, in Raliul Europei Centrale, penultima etapa din acest sezon in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), dupa ce Thierry Neuville si Martijn Wydaeghe s-au clasat pe prima pozitie in clasamentul general.

Pentru prima etapa din WRC care s-a desfasurat in trei tari diferite (Germania, Austria si Cehia) au fost programate 18 probe speciale pe asfalt, cu o lungime totala de 310 kilometri. 

Neuville a fost lider dupa ziua de joi si s-a luptat permanent pentru prima pozitie pe tot parcursul acestei etape. In plus, el a incheiat in Power Stage, ultima speciala a raliului, cu cel de-al doilea timp, obtinand patru puncte suplimentare.

„Sunt fericit pentru ca am ajuns la sosire. A fost un raliu foarte dificil, in care am avut un ritm bun. A fost un efort sustinut al intregii echipe si ma bucur pentru ca am obtinut inca o victorie dupa cea din Sardinia. Putem fi mandri de tot ceea ce am realizat. Acest succes ne motiveaza sa luptam pentru victorie si in ultima etapa din acest sezon”, a declarat Thierry Neuville.

Pentru Teemu Suninen si Mikko Markkula acest raliu a fost primul pe asfalt cu Hyundai i20 N Rally1 Hybrid. Echipajul finlandez a avut un parcurs constant si, in final, a reusit sa se claseze pe locul al saselea in clasamentul etapei.

„Am avut o evolutie buna si sunt multumit pentru ca am reusit sa ajungem in parcul de service. Fiecare proba a fost diferita din punct de vedere al conditiilor meteo, respectiv al suprafetei. Am invatat foarte multe in acest raliu si pe unele probe ritmul a fost chiar foarte bun. Vreau sa multumesc intregii echipe pentru aceasta oportunitate si pentru ca am avut ocazia de a pilota la acest nivel in trei etape. A fost cel mai dificil raliu din cariera pentru mine si, in aceste conditii, sunt multumit de rezultat”,a mentionat Teemu Suninen.

Aceasta victorie a fost cea de-a doua din acest sezon pentru Thierry Neuville, respectiv al 15-lea podium pentru echipa in 2023. Succesul obtinut aici a venit chiar in etapa de pe teren propriu, sediul Hyundai in Europa fiind la Frankfurt, sediul primei uzine din Europa fiind in Cehia, iar sediul echipei de curse fiind la Alzenau.

„Este un rezultat foarte bun, dar mai intai as vrea sa-l felicit pe Kalle Rovanperä pentru cel de-al doilea titlu mondial in WRC. Atat el, cat si echipa Toyota Gazoo Racing au avut un sezon excelent si au stabilit o referinta pentru noi, performantele obtinute fiind o motivatie si o inspiratie pentru echipa. In acest punct dorim sa ajungem si vom munci mai mult pentru asta. A fost un raliu nou pentru toti si dedicam acest succes tuturor colegilor nostri de la Hyundai Motor Europe, Hyundai Motor Germany si Hyundai Motor Manufacturing Czech. Ii felicit pe Thierry si pe Martijn pentru aceasta victorie speciala, iar pe Teemu pentru maturitatea de care a dat dovada si pentru rezultatul obtinut. Suntem pregatiti sa facem toate eforturile necesare pentru a castiga titlurile mondiale in sezonul urmator”,a adaugat si Cyril Abiteboul, directorul Hyundai Motorsport.

Raliul Japoniei este ultima etapa din acest sezon si se va desfasura in perioada 16 – 19 noiembrie.

Clasament Raliul Europei Centrale 2023:

1T. NeuvilleM. WydaegheHyundai i20 N Rally1 Hybrid2:52:39.9
2K. RovanperäJ. HalttunenToyota GR Yaris Rally1 Hybrid+57.6
3O. TänakM. JärveojaFord Puma Rally1 Hybrid+1:52.8
4S. Ogier          V. LandaisToyota GR Yaris Rally1 Hybrid+2:08.6
5T. KatsutaA. JohnstonToyota GR Yaris Rally1 Hybrid+2:48.3
6T. SuninenM. MarkkulaHyundai i20 N Rally1 Hybrid+3:06.3
7G. MunsterL. LoukaFord Puma Rally1 Hybrid+4:22.3
8A. FourmauxA. CoriaFord Fiesta MkII          +11:35.8
9N. CiaminY. RocheŠkoda Fabia RS+11:53.1
10P. L. LoubetB. VeillasFord Puma Rally1 Hybrid+12:04.3

Clasament general constructori (dupa Raliul Europei Centrale) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):

1Toyota Gazoo Racing World Rally Team504 puncte
2Hyundai Shell Mobis World Rally Team          399 p
3M-Sport Ford World Rally Team            271 p

Clasament general piloti (dupa Raliul Europei Centrale) – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC):

1K. Rovanperä235 puncte
2E. Evans191 p
3T. Neuville184 p
4O. Tänak162 p
5S. Ogier          114 p
6E. Lappi           98 p
7T. Katsuta89 p
8D. Sordo63 p
9T. Suninen42 p
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *