Hyundai dezvaluie viziunea privind energia pe baza de hidrogen si solutiile software care depasesc granitele mobilitatii, la CES 2024

Hyundai Motor Company a prezentat viziunea privind energia pe baza de hidrogen si solutiile software care depasesc granitele mobilitatii, in cadrul CES 2024. Evenimentul se desfasoara in Las Vegas, in perioada 9 – 12 ianuarie.

Avand la baza tema „Ease every way”, cu aceasta ocazie au fost dezvaluite planurile producatorului pentru un ecosistem bazat pe hidrogen, dar si viziunea privind tehnologiile software si inteligenta artificiala (AI). In linie cu viziunea marcii, „Progress for Humanity”, tema „Ease every way” reflecta obiectivul companiei de a contribui la imbunatatirea calitatii vietii, avand la baza trei valori universale: libertate, siguranta si corectitudine.

„La Hyundai, credem ca stiinta si umanitatea reprezinta doua fete ale aceleiasi monede; ca tehnologia avansata trebuie sa contribuie, de asemenea, la imbunatatirea calitatii vietii umane”, a declarat Jay Chang, President and CEO – Hyundai Motor Company. „Hidrogenul verde trebuie sa devina accesibil tuturor, sa alimenteze totul si sa fie disponibil pretutindeni.”

O solutie inovatoare pentru productia, stocarea, transportul si utilizarea hidrogenului

Hyundai Motor Group (Grupul) a anuntat deja angajamentul de a ajunge la zero emisii pana in 2050, conform initiativei globale RE100, care presupune utilizarea de energie obtinuta numai din surse regenerabile (pana in 2045 – in fabricile din strainatate; pana in 2050 – in toate entitatile Grupului). Energia obtinuta din hidrogen va avea un rol important in realizarea acestor obiective.

In prezent, Hyundai detine cea mai mare cota de piata din lume din vanzarile de vehicule alimentate cu hidrogen. Rolul hidrogenului in programul de sustenabilitate Hyundai este esential, deoarece este o sursa de energie verde, apa fiind singurul produs secundar rezultat din procesul de ardere. Solutiile Hyundai pe baza de hidrogen nu sunt dedicate doar autoturismelor, camioanelor si autobuzelor, ci si tramvaielor, echipamentelor speciale, navelor, generatoarelor electrice, respectiv mobilitatii aeriene avansate. Compania este lider in tranzitia energetica si un sustinator important in domeniul hidrogenului.

Extinderea HTWO – de la un brand dedicat sistemelor cu pila de combustibil, la marca Hyundai Motor Group responsabila de lantul valoric al hidrogenului – subliniaza angajamentul companiei fata de energia pe baza de hidrogen. HTWO include acum companiile si filialele Grupului si incorporeaza toate fazele lantului valoric privind hidrogenul verde (de la productie si stocare, la transport si utilizare). Activitatea HTWO valorifica capabilitatile extinse ale Grupului in diverse sectoare, cum ar fi automobile, piese, otel, constructii, mobilitate aeriana, marina, robotica si tehnologii viitoare.

Unul dintre obiectivele companiei este de a contribui la utilizarea pe scara larga a hidrogenului. Prin intermediul HTWO, Hyundai Motor Group estimeaza ca pana in 2035 va prelucra 3 milioane de tone de hidrogen pe an, pentru a desfasura activitati logistice si de productie a otelului, fara emisii de noxe si pentru a genera electricitate.

Totodata, Hyundai dezvolta si capacitati de productie a statiilor de electroliza cu membrana electrolitica polimerica la scara de megawatt (PEM), pentru productia de hidrogen ecologic, care vor fi comercializate in viitorul apropiat, conform detaliilor transmise in timpul prezentarii de catre Chang Hwan Kim, Senior Vice President and Head of Hydrogen Fuel Cell and Battery Development. Prin partajarea componentelor sistemelor cu pila de combustibil, obiectivul Hyundai este de a obtine un pret competitiv comparativ cu tehnologiile PEM existente.

In plus, Grupul se concentreaza pe tehnologia de productie a hidrogenului, avand la baza doua abordari:

transformarea deseurilor in hidrogen (W2H): implica fermentarea deseurilor organice, cum ar fi alimentele, namolul si gunoiul de grajd, pentru a genera biogaz; ulterior, biogazul este tratat pentru a capta dioxidul de carbon si a produce hidrogen;

transformarea plasticului in hidrogen (P2H): implica topirea deseurilor de plastic care nu pot fi reciclate, transformarea in gaz a materialelor plastice topite si obtinerea de hidrogen prin eliminarea elementelor nedorite.

SDx: realizarea unui ecosistem de mobilitate centrat pe utilizator, prin definirea vehiculelor, flotelor si sistemelor de transport utilizand solutii software si AI 

La nivel de Grup, Hyundai – in calitate de furnizor de solutii de mobilitate inteligenta – recunoaste importanta software-ului si inteligentei artificiale (AI), pentru crearea unui ecosistem de mobilitate centrat pe utilizator. In cadrul CES, compania a anuntat strategia „Software-defined Everything” (SDx), pentru transformarea dispozitivelor mobile, flotelor si ecosistemelor in active valoroase, utilizand solutii software avansate si AI.

Prin intermediul strategiei SDx, planul companiei este de a dezvolta un ecosistem de mobilitate care sa raspunda nevoilor utilizatorilor, oriunde si oricand. In acest scop, software-ul si AI sunt considerati factori care faciliteaza implementarea acestei viziuni, printr-o experienta de utilizator holistica, dedicata furnizarii de servicii si solutii de mobilitate cu accent pe confort si siguranta.

Strategia Grupului debuteaza cu dezvoltarea „Software-Defined Vehicle” (SDV), care presupune decuplarea hardware-ului de software, pentru a permite actualizarea si dezvoltarea independenta a celor doua componente. Reteaua si controlerele sunt proiectate in cadrul SDV, sporind flexibilitatea sistemului de dezvoltare a vehiculului, cu scopul de a permite actualizari mai rapide ale functiilor centrate pe utilizator si de a contribui la imbunatatirea continua a dispozitivului.

Pentru a imbunatati experienta utilizatorilor, Grupul intentioneaza: sa dezvolte un sistem multimedia nou, care sa sustina platformele aplicatiilor destinate vehiculelor; sa puna la dispozitie kituri de dezvoltare software (SDK), pentru ca dezvoltatorii sa poate crea aplicatii utile; sa integreze propriul model lingvistic extins (LLM) in asistentul AI si in sistemul de navigatie, pentru o interactiune mai simpla, dar si pentru siguranta sporita.

Pe langa vehiculele individuale, solutiile Grupului vor include si flote bazate pe software, care vor pune la dispozitia companiilor: servicii personalizate de gestionare a flotelor, analize in timp real a datelor si interfete administrative usor de utilizat, servicii avansate de gestionare a flotelor, analize de date si informatii valoroase pentru clientii B2B cu diferite cerinte hardware si software, fara a fi nevoie de dispozitive telematice separate.

Grupul estimeaza ca vehiculele vor evolua in „AI machines”, care vor invata continuu sa raspunda mai bine cerintelor clientilor si sa implementeze operatii optimizate de invatare automata (MLOps). Acest proces de transformare a autovehiculelor va contribui la: automatizarea intretinerii/ actualizarii acestora, simplificarea/ eliminarea activitatilor dificile, furnizarea de date transparente, prevenirea/ rezolvarea prompta a eventualelor probleme, accelerarea imbunatatirii serviciilor si solutiilor, personalizarea experientei, pentru a oferi utilizatorilor valoare adaugata. Toate acestea vor contribui la functionarea stabila si eficienta nu numai a dispozitivelor, dar si a mobilitatii, logisticii si sistemului de utilizare in mediul urban in ansamblu.

Scopul final este de a crea un concept denumit „Cloud Transportation”, in care software-ul, dispozitivele definite de AI si mobilitatea se reunesc pentru a dezvolta un ecosistem in care transportul este usor accesibil tuturor – „transportation-as-a-service”. Utilizatorii, dispozitivele si infrastructura urbana vor fi interconectate  intr-un ecosistem care permite accesul la transportul la cerere si imbunatatirea automata in timp a inteligentei solutiilor de mobilitate. In prezent, Grupul opereaza diferite servicii de mobilitate avansata (cum ar fi transportul la cerere si taxiurile autonome) si colecteaza date, pentru a dezvolta in continuare tehnologia SDV, inclusiv condusul autonom, asigurand astfel o baza pentru „Cloud Transportation”.

Cu aceasta ocazie, au fost oferite si detalii despre parteneriatul recent incheiat cu Tenstorrent, o companie specializata in proiectarea unitatilor de procesare neurala (NPU), care contribuie la consolidarea angajamentului Hyundai privind solutiile software si AI.

In plus, au fost prezentate informatii despre filozofia de dezvoltare bazata pe software – „Service-defined, safety-designed”, care reflecta misiunea Grupului de a oferi experiente de mobilitate fara griji, cu dispozitive fiabile si sigure. Prin utilizarea software-ului si a inteligentei artificiale, obiectivul Hyundai este de a dezvolta servicii si solutii care sa raspunda prompt nevoilor utilizatorilor, avand in acelasi timp in vedere responsabilitatea pentru siguranta tuturor aspectelor legate de mobilitate (stabilitatea dispozitivelor, protectia datelor, securitatea cibernetica etc).

Mai multe detalii despre energia pe baza de hidrogen, robotica si despre diferitele solutii Hyundai care vor influenta mobilitatea viitorului pot fi descoperite si prin intermediul platformelor Roblox Hyundai Map si Youtube (canalul global al companiei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *